我们使用 Cookie 来制作贴合用户需求的内容与广告、提供社交媒体功能以及分析我们的流量. 查看详情…
bulevardul Alexandru cel Bun 63
停车: 外边
营业时间
周一 09:00 – 17:00 周六 关闭
周二 09:00 – 17:00 周日 关闭
周三 09:00 – 17:00
周四 09:00 – 17:00
周五 09:00 – 17:00
有关我们 Sofia Translations
公司描述
Povestea Sofia Traduceri Autorizate începe în anul 2005, când a fost deschis primul birou pe Esplanada din zona Hala Centrală. După câteva schimbări, am ajuns la 3 birouri poziţionate astfel încât să fim cât mai aproape de dumneavoastră, în orice zonă din Iaşi. Provocări au fost multe în cei peste 12 ani de existenţă, am crescut, ne-am dezvoltat, am învăţat alături de clienţi care ne-au devenit prieteni. Ceea ce nu s-a schimbat în acest timp este dorinţa noastră de a vă ajuta când aveţi nevoie de noi, iar acest sprijin să se ridice la nivelul aşteptărilor fiecăruia dintre dumneavoastră.
成立
2005
产品
√ traduceri autorizate din/în peste 30 de limbi √ traduceri legalizate √ apostile √ declaraţii de valoare, √ dosare de angajare (NMC, de exemplu) sau de cetăţenie √ vize ministeriale √ consiliere de specialitate etc.

服务 Iasi, 罗马尼亚

营销代理 3 美容院 2 纹身/穿刺 2 营销顾问 1 摄影师 1